Nu uita de unde ai plecat!

Viața are multe urcușuri și coborâșuri.

Multe...poate chiar prea multe uneori...

Azi ai de toate și într-o secundă poți să nu mai ai nimic.

Trebuie, așadar, să luăm viața ca atare.

Să știm să acceptăm și lucrurile bune și pe cele rele.

Pentru că, după cum se spune, după ploaie iese întotdeauna soarele.

Sau invers. Totul e posibil.

Tot ce te rog eu, omule, este să nu uiți niciodată de unde ai plecat.

Să nu uiți niciodată cine ai fost.

Să nu uiți de "Gigel", cu care te îmbrânceai în noroi și care, după toate astea, îți rămânea prieten.

Să nu uiți că împărțeați împreună cornul și laptele, în ultima bancă.

Să nu uiți că te acoperea când chiuleai și îți lua apărarea în fața tuturor.

Acum te faci că nu îl vezi când îl întâlnești, nu? 

I se citește dezamăgirea pe față, dar na, acum împarți cu alții somonul afumat și ți-ar fi rușine.

Să nu uiți niciodată că șosetele rupte, cusute de mama, sau perechea de bocanci juliți erau printre cele mai frumoase lucruri ale tale.

Dar acum nu mai contează pentru că îți permiți multe.

Să nu uiți acei ochi plini de lacrimi pe care îi observi, o dată pe an, în retrovizoare.

Stai să ghicesc.

Acum nu mai ai timpul necesar, nu?

Să nu îi uiți pentru că ei te-au adus azi, aici.

Datorită lor trăiești. "Din cauza" lor ai crescut și ai reușit.

Pentru că ei sunt singurii care au plâns la eșecurile tale, dar au avut mereu încredere în tine.

Să nu îți uiți părinții. Bunicii. Prietenii. Familia.

Va veni o zi în care ai să-ți dorești să-ți poți da viața întreagă, numai pentru o îmbrățișare de-a lor. Numai pentru o privire. Un gest. Un sfat.

Omule, nu uita de unde ai plecat, căci "acasă" nu te-a uitat niciodată pe tine!

Ci dimpotrivă, te așteaptă mereu cu brațele deschise...