Puțini sunt oameni

Zi de zi trecem unii pe lângă ceilalți.

Nu suntem la fel, suntem total diferiți. Lucru bun, de altfel. Pentru că fiecare avem ceva doar al nostru.

Unii purtăm haine de sute de euro, alții purtăm aceeași pereche de pantaloni o săptămână.

 Unii mâncăm în restaurante renumite, alții abia avem ce pune pe masă.

Unii ne bucurăm de mașinile de lux din garaj, alții doar de bicicleta veche, dăruită de ziua noastră.

Unii iubim „ambalajul”, alții ne îndrăgostim de suflete.

Însă toți avem o datorie în viață: să fim oameni.

Și dacă putem da dovadă de bunătate în ceea ce îi privește pe cei din jur, de ce să nu o facem ?

 Nu e greu să te pui în locul celuilalt și să-l înțelegi. Nu e greu să dai o mână de ajutor atunci când ai ocazia.

 E ușor să judeci. Până ajungi în locul lor. Atunci, îi critici pe cei ca tine.

 Abia atunci realizezi cât de rară e omenia.

Și că... puțini sunt aceia care se pot numi, într-adevăr, oameni.