Unde a dispărut spiritul sărbătorilor de altădată?

Se apropie sărbătorile.

Se apropie mirosul cozonacilor calzi, al merelor coapte, al vinului fiert, se apropie vremea orelor pierdute cu prietenii, în casă, la gura sobei, depănând amintiri.

Vă sună cunoscut?

A fost, odată, demult.

Și totuși, nu mai simțim nici măcar un gram de bucurie.

Ce frumoase erau vremurile acelea în care, copii fiind, așteptam cu nerăbdare perioada sărbătorilor de iarnă...

Ce frumoase erau clipele când, plini de emoție, de abia așteptam să mergem cu colindul.

Când fete, băieți, care mai de care, plecam prin sat cu "Sorcova" și "Steaua".

Când, de dimineață până seara, făceam oameni de zăpadă și ne băteam cu bulgări.

Când săniușul se umplea de râsete de copil.

Când o priveam pe bunica cum frământa cozonaci și ne umpleam din cap până în picioare de făină, în timp ce afară ningea liniștit.

Mi-e dor de Crăciun...

De Crăciunul acela când împodobitul bradului reprezenta un adevărat eveniment.

De momentele când tata mă ridica în vârful bradului să atârn ultimul globuleț.

De clipele când mama făcea noapte albă și aștepta să adorm ca să-mi poată așeza cadourile mult dorite sub brad.

Și de momentele când, încăpățânată fiind, îmi doream să stau trează toată noaptea, pentru a-l vedea cu ochii mei pe "Moșul".

Atunci îmi doream multe.

Poate lucruri scumpe, dulciuri și alte chestii pompoase.

Acum, după mult timp, îmi doresc altceva.

Îmi doresc fericire, bunătate, încredere.

Sinceritate. Prietenie. Iubire.

Și, pe lângă asta, îmi mai doresc un singur lucru: să mai pot retrăi măcar o dată un Crăciun din copilărie...